Te am de tot, deşi a mea nu eşti
Decât la vremea verii cu poveşti,
Când profităm de dragoste-ntr-un fel,
Prin sobre alveole de hotel,
De parcă ne-am feri să fim văzuţi,
Ca nişte îngeri goi şi decăzuţi
Din rangul lor celest şi foarte cast...
Clepsidre cu trecutul mult prea vast
Măsoară viaţa noastră în doi peri
Apropiind căldura unei veri
De bruma toamnei programată-n gând,
Iubim pe rând şi ne minţim pe rând,
Cu sentimentul paşilor greşiţi
Şi-apoi ne despărţim, mai răvăşiţi
Decât eram la început de drum,
Din pricina mormanelor de scrum
Rămase-n urma noastră, pe nisip
Şi nu mai dăm de noi, în nici un chip;
E doar ecoul unui cântec grav
Ca gest al regăsirii, prea firav,
Prea simplu, prea-ntr-o doară, prea stângaci.
Eu tac demult, tu-nveţi acum să taci.
vezi mai multe poezii de: George Ţărnea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.