Şi gărgăuni şi fluturi am crescut,
Ducându-i până-n lună, la păscut,
Sau până-n câte-un nor, la adăpat
Şi nici acum, se pare, n-am scăpat
De-acest nărav poetic şi ocult,
Plăcându-mi anturajul foarte mult,
Ba, pe deasupra, strâng de prin scaieţi,
Cu vorba bună, stoluri de sticleţi
Şi le ofer azil sub fruntea mea,
Ca să-i feresc, măcar, de vreme rea.
vezi mai multe poezii de: George Ţărnea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.