Cel vinovat sunt eu, că n-am ştiut
Să te zidesc, în gând, de la-nceput
Şi-oricât, pe urmă, ai fi vrut să pleci,
Nu mai găseai nici vaduri, nici poteci,
Nici porţi, nici punţi, nici praguri, nici prilej,
Înfăşurându-ţi carnea, ca un vrej,
Din tălpi în creştet, de prea mult ce vream
Să ştiu că te ating şi că te am,
Cu disperarea unui zeu proscris,
Întreagă şi de tot, acolo-n vis.
vezi mai multe poezii de: George Ţărnea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.