De bătrâneţe mor, din când în când,
Şi îngerii cu nemurirea-n gând…
Se fac urâţi, şi trişti, şi gârboviţi,
Sunt orbi, sunt muţi, şi, din senin, loviţi
De câte-o criză mistică de dor…
Mimează delirant un ultim zbor,
Precum copiii care nu prea ştiu
Ce-nalt e cerul drumului pustiu…
Şi pleacă-apoi, cu nimbul ruginit,
Spre gropile din raiul mărginit.
vezi mai multe poezii de: George Ţărnea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.