Însângerându-mi palmele prea des
Prin spinii fericirii, mai ales,
Tresar fără să vreau, când te ating,
Dar încă nu-i de-ajuns, să mă conving
De înţelesul tău vindecător,
Dinspre fântâna cărnii urcător...
Şi mai aştept însângerări în plus,
Până vom fi chiar norii din apus,
Pe ale căror tâmple se mai văd
Răni sângerii din marele prăpăd,
Care-s, desigur, semnul cel mai clar
Al înspinării trupului solar.
vezi mai multe poezii de: George Ţărnea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.