Nu-i vinovată vara pentru cât
Ni s-a făcut de frig şi de urât,
Nemaigăsind nici urmă de mister
În colindatul nostru efemer,
Pe nu ştiu ce coclauri cu năluci…
Ai da să pleci, dar unde să te duci,
Când peste tot, oricum, te va-nsoţi
Mirarea mea, şi nu mai poţi minţi?
Că s-ar putea să nu se-ntâmple cum,
Cu disperare, încă de pe-acum,
Îţi povestesc şi caut să te-ncheg
Din amintirea visului întreg
Precum încerci să reclădeşti un joc
Din cioburile vieţii, după foc.
vezi mai multe poezii de: George Ţărnea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.