Fă-mi, Doamne, rost de-o axiomă
Mai rezistentă la purtat,
Să pot răzbi, din vomă-n vomă,
Cu optimismul prescurtat…
Că-i prea pe dos ce se întâmplă
În lumea asta de consum.
Mi-au răsărit trei crini la tâmplă
Dar cum pot, Doamne, să-mi asum
Nemăsurata lor lumină –
Care nu pare-a scăpăta –
Fără o diplomă divină
Semnată chiar de mâna ta.
De-aceea te şi-ntreb, Stăpâne,
A tot ce-i încă mărginit,
După uitare, cum rămâne
Cu partea mea de infinit?
București 1996
vezi mai multe poezii de: George Ţărnea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Cu drag, Dănuța :)
Adina Speranta
vineri, 30 martie 2018