Nimic nu-i scapă vieţii de iubit,
Nici morţii de cules, peste măsură…
Mărunta zi cu numele zdrobit
Şi omul ideal cu floarea-n gură.
Desăvârşind vârtejul solitar,
Dispar şi constelaţii şi reptile;
Pe toate le plasează-n inventar
Un arhitect al ordinii subtile.
Nu-i mâine, azi, dacă nu e şi ieri,
Într-o perfectă logică formală
Şi nu te poţi retrage nicăieri
Din sfera anormal de prea normală.
E roditor doar lutul prihănit –
Cu gândul sau cu fapta şi privirea –
Rănirii se consacră cel rănit
Şi acceptării, doar împotrivirea…
vezi mai multe poezii de: George Ţărnea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.