Ploaia tristă şi banală,
Ploaia obsedantă,
Ploaia
Care pastişează clima de pe Alpi
Şi Himalaia,
Ploaia cade verticală din cerescul alambic
Şi sfidează pacienţa trecătorilor:
Pic-pic...
Cu vedenii de umbrele ce se-nchid
Şi se deschid,
Resemnat primeşti în faţă proiectile de lichid.
Când şi când, pe pălărie
Simţi un ropot de cascadă, —
Cântă streşinile toate...
Iar în jurul tău, pe stradă,
E-o obsesie galantă de picioare şi frou-frou,
De dantele,
De jupoane
Şi ciorapi de la ,,Bon-Goût"...
*
De trei zile
Firmamentul desfăşoară peste noi
O imensă zdreanţă udă cu largi pete de noroi.
Pe mizeria terestră a foburgului umil
De trei zile cerul varsă lacrimi mari
De crocodil... Plouă!
Plouă ca-n Parisul lui Verlaine...
Din loc în loc,
Te insultă modestia unor ghete fără toc.
Mai departe,
Când coboară din cupeul ei grăbită,
Până sus zăreşti dessous-ul unei doamne
Din elită, —
Iar pe strada animată ca la cinematograf
Ploaia zugrăveşte-n aer sârme lungi de telegraf.
(parodie la romanțele lui Ion Minulescu)
vezi mai multe poezii de: George Topîrceanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.