Scurt, mohorul a foşnit...
Şi spre neagra arătură
Într-o clipă s-a ivit
Un măgar-miniatură!
Din căpiţă sare pleavă,
Sar gunoaie dintr-un snop.
Puşca scoate fum pe ţeavă
Şi porneşte ca un dop...
A căzut... ba nu! Din goană,
Mic, elastic şi urgent,
Lâng-o tufă de simziană
A făcut un compliment.
Spre porumb acum s-abate...
Un scaiete zăpăcit
Îl întreabă: Ce e, frate?
Sunt teribil de grăbit!...
Alungat ca de furtună,
Cu picioare de lăcustă,
Se destinde şi s-adună
Peste-o mirişte îngustă.
Ca o minge se prăvale,
Se coboară şi se suie
Prin hârtoapele din vale:
Uite-l nu e, uite-l nu e!...
Liniştea coboară iarăşi
Peste ţarinile moarte...
L-ai scăpat! zice-un tovarăş.
Mi-a sărit cam de departe..
vezi mai multe poezii de: George Topîrceanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.