Barbar, cânta femeia-aceea,
Târziu, în cafeneaua goală,
Barbar cânta, dar plin de jale,-
Și-n jur era așa răscoală...
Sunt solitarul pustiilor piețe
Cu tristele becuri cu pală lumină-
Când sună arama în noaptea deplină
Sunt solitarul pustiilor piețe.
Pe drumuri delirând,
Pe vreme de toamnă,
Mă urmărește-un gând
Ce mă îndeamnă:
Scârțâie toamna din crengi ostenite
Pe garduri bătrâne, pe streșini de lemn
Și frunzele cad ca un sinistru semn
În liniștea grădinii adormite.
Trec corbii--ah, ,,Corbii,,
Poetului Tradem--
Și curg pe-nnoptat
Pe-un târg înghețat.
Amurg de toamnă pustiu, de humă,
Pe câmp sinistre șoapte trec pe vânt-
Departe plopii s-apleacă la pământ
În larg balans lenevos, de gumă.
Amurg de iarnă, sumbru, de metal,
Câmpia albă -- un imens rotund --
Vâslind, un corb încet vine din fund,
Tăind orizontul, diametral.