poate că nu ar trebui să vă spun nimic
stau aşa ca o pulbere de silex
într-o tăcere tonitruantă
miracolele mele flotează pe undeva
în zări de care nu au ştire nici sacerdoţii
acolo lelea umblă cu plachie să le dea la muncitori
că tare se mai spetesc sărmanii
de cînd tat`o s-a gîndit să instaleze poartă de fier către drum
oh şi aşa trec zilele:
într-o contabilitate exasperantă a indimenticabilului
vezi mai multe poezii de: Ghenadie Nicu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.