Pui mâna pe condei ca pe o armă;
Pui mâna pe condei ca pe-un dum-dum!
Îndeplinindu-ți propria ta karmă,
Te simți justițiarul care farmă
Lichelele de ieri și de acum!
Pui mâna pe condei ca pe-o candoare
Din inocentul fir de brebenoc,
Și deslușești în sine-ți că răsare
O tihnă-afectiv-mântuitoare
Și simți cum nervii ți-i aduni la loc.
Pui mâna pe condei ca pe-o cravașă,
Anume-n cioflingari să o pleznești:
În urma lor abjectă și trufașă,
Amirosind fetid a bulibașă
Care-ți insultă semenii onești.
Pui mâna pe condei părându-ți rază
Purceasă-n univers, ca un lăstun
Și simți cum împăcarea se așază
În zodia-ți trecută de amiază.
Peregrinând spre un eon mai bun.
Pui mâna pe condei ca pe-o salvare
Chitind să-ți faci dintr-însul buzdugan:
Să tragi cu el în șișca aia care
Borăște scârnăvii peste altare
Îngrețoșând miracolul uman!
Pui mâna pe condei ca pe-o făclie,
Ademenit de niscai fapte mari.
Și, privegherea iarăși te îmbie
La alt pahod spre kalokagathie,
Dar în osânda somnului dispari.
vezi mai multe poezii de: Gheorghe Azap
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.