Mă simt ermetic încheiat,
îmi umblă şobolani prin deget,
mormântul meu m-a adiat,
mă voi opri, n-am să mai preget.
Vulturul lunii iar s-a prăbuşit,
s-a stins lumina care se mira în carne,
bătrânul infinit a obosit,
bătrânul Dumnezeu pare că doarme.
Mi-s tâmplele lipite de auz,
infernul iar s-a spart şi mă inundă,
acest dezastru aspru îl refuz –
aştept lumina care mă frecundă…
vezi mai multe poezii de: Gheorghe Istrate
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.