Mirosul lumii l-am uitat,
jur-împrejur cat amintiri,
precum un trup decapitat
lumina pleoapelor subţiri.
Din treaptă-n treaptă mă cobor
absent la tropote, la glasuri,
abia ating nepăsător
zăpada putrezind pe ceasuri.
Aştept să-mi ardă-n carne spinii,
s-ajung curat la cel ce sunt,
să bat la uşile luminii
cu piatra unui mut cuvânt.
vezi mai multe poezii de: Gheorghe Istrate
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.