În oaza mea de umbră şi cuvânt
mă ruşinez mereu de-atâta viaţă
când prieteni buni, prelinşi de mult în ceaţă,
îmi tot fac semne să m-aşez la rând.
Din lumea Ta eternă şi de gheaţă
trimite-mi, Doamne,-anume un veşmânt
să-mbrac lumina morţii-n care sunt
şi pune-n el putere şi povaţă.
Ieri s-au surpat ferestre-n univers,
în fumul lor Te-ai desfăcut fantomă,
lărgimea nopţii leapădă aromă
şi numele din faptă mi-a fost şters.
Desprins de pulbere şi de păcate,
sunt un heruv născut pe jumătate.
vezi mai multe poezii de: Gheorghe Istrate
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.