Nu mai vedem bisericile cum plutesc pe ape și ne rugăm în cor cu toate semințiile să ne salveze marea.
Până departe apele-au fugit de noi și vine
Noaptea,
în coate
prăbușiți, un murmur de blesteme ridică turnuri negre până-n cer.
Ne-a părăsit
Străinul alb, prin trupurile noastre umblă furnici în voie, să vină,
Doamne, apa să ne spele, trăim aici de-atâta vreme, cuvinte nu mai sunt să ne-nțelegem, orice ai spune sună ca de pe altă lume, o mamă rupe lacom bucăți din ultimul născut -Osana!
vezi mai multe poezii de: Gheorghe Pituţ
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.