(XI)
Iată stejarii bătrâni,
care-au trăit șapte sute de ani,
fumegoși
în coroane
de patima cerului
pe care nu l-au ajuns,
cu rădăcinile jos răsfirate-n
legendele Evului Mediu
și crengile încărcate
de funiile în care-atârnau
trupurile ereticilor,
iată-i răsturnați
de furtună
cum stau acum
ca niște bătrâni din satul meu,
după ce i-a cuprins
o noapte adâncă
și mâine roțile
Carului Mare pe cer
o să-i poarte
spre cea mai neagră stea.
vezi mai multe poezii de: Gheorghe Pituţ
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.