Bestiar cu arme - Gheorghe Tomozei
Adăugat de: Gerra Orivera

Un topor burtos
Spart de gigantica lamă a ghilotinei
(Chiar o ghilotină
Ghilotinată),
Săgeți
Arse pe scaunul electric,
Acizii Buchenwald
Corodând mitraliere Maxim.

Marea condamnată la moarte,
S-ar zice. Chipuri de a muri
(Mărci ale morții,
Supuse modei). Dezgropând viitorul,
Presimțind trecutul, fără greș.

Doar atât înțeleg:
Moartea moare și ea.

Numai că viața
Încă nu s-a născut!



vezi mai multe poezii de: Gheorghe Tomozei




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.