Ramîne-nchis într-un înghet de vers
fierbintele meu jind de-a te pricepe,
perete cu icoane nepereche
prin care curg din carte-n univers.
Cu mine un norod de trupuri reci
se-ndreapta catre stele, oameni simpli
si eu li-s calauza pe poteci.
Sunt cel cu care truda lor se-ncepe
si cel ce ranile li le-a premers,
si cu genunchii, lespezile-a sters
de frigul vechi si de rugina veche.
A lor petala si ai mei sunt ghimpii,
toiag de ceara-n veacul douazeci,
pe dragoste tocmit, platit cu siclii...
vezi mai multe poezii de: Gheorghe Tomozei
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.