Când vârsta mea iși inverzise ciprii,
poetul m-am simțit, fără de veste,
încovoiat sub lămpi de vis ca scribii
gravânduși scrisurile-n palimpseste.
Petrecărețul os l-am pus să zacă
în cala unei nave truditoare,
m-am nevoit cu umbra mea săracă
din miez de pâine să te-nchipui, soare.
Sub muzici necântate și oglinde
mi-am spânzurat de-un fir de rază capul,
să fie el iubirilor, merinde.
Și-acum când părul meu îl umple albul
piatra o simt cum gâtul mi-l cuprinde
muncindu-l, la crepuscul, pe casapul
vezi mai multe poezii de: Gheorghe Tomozei
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.