Câte încă vibrând, neauzit,
cu ancora îngropată în mâluri
de diamante putrezite,
corăbiile mele, câte încă
mai rupeți pielea de muiere
a vechilor cărți
cu echipajul ajuns doar schelete
și cu numai cârmaciul
încă viind?
Corăbiile mele lunecate pe ape,
clătinând algele norilor dar mai ales,
mai ales mișcate pe iarbă
iarba de tutun a himerelor,
iarbă umilă, orgolios spiralată
și dând bun gust dezastrelor
și îngăduind toamna și lacrima
O mână de versuri corăbiile mele,
transport de sânge,
secretă încărcătură de fum,
nervuri de sânge,
rugină lesne de asemuit cu aurul,
versurile mele.
Câte s-au desprins de armă?
Câte au ajuns la armă?
Corăbiile mele, iubirile mele
mai degrabă necredincioase,
eu am scris cu voi, Marea
și dintr-un catarg
îmi vor tăia semnul de capătâi,
nălucile de sare,
pescărușii
vezi mai multe poezii de: Gheorghe Tomozei
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.