Atâta pace mă cuprinde, câtă
a mai rămas în cupa mohorâtă
din care vara a băut cândva.
Atâta pace, trupul meu o bea
și își hrănește buzele ascunse
cu dumicatul unei roșii frunze
din care, lin, nervurile s-au tras.
Când pleci, e tot ce mi-a rămas
vezi mai multe poezii de: Gheorghe Tomozei
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.