Mi-apari numai o clipă. Neștiută,
lumina ta-i mereu îndepărtată,
tu, mănăstirea mea, neinceputa
și năruita dinainte, toată
Sunt aerul în care lin se surpă
făptură ta, ca azi, ca totdeauna
și veșnic reînvie-n mine, suplă
Sunt aerul pe care-l umple luna.
vezi mai multe poezii de: Gheorghe Tomozei
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.