Sfârșit de serie-am ajuns, ratare
a zahărului convertit în sare,
cu mine, uite, a pierit o șansă
n-am ajuns lut ci veștedă faianță.
Nimic din tot ce sunt n-are urmare,
întâiul sunt? Eu m-am voit oricare
și-ncerc nesăbuită cutezanță
de-a mă zidi, însingurat, în stanță
Desperecheat, dar nu fără pereche,
mi-adaug șirul zilelor umile
unei povești de la-nceputuri veche.
Glasul-copil nu-l știe-a mea ureche
și dintr-atâtea vorbe inutile
măcar pe una o păstrez: copile!
vezi mai multe poezii de: Gheorghe Tomozei
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.