Palmele ce mă aplaudă, ieri
Chiar mă pălmuiau. Mi se recunoaște
Statura doar după ce oasele
Îmi sunt dumicate mărunt.
Mi se-ngăduie să renasc
Doar din cenușă. A mea.
Sunt măsurat cu cotul. Fragmentele
De împărății ce mi s-au luat
Îmi sunt plătite cu bănuți de tablă.
Sigur că încă mai sper. (Speranță
Precară ca o mireasmă
Pusă în ghips, care mireasmă
E spiritul florii). Zac
Înnecat de fumul
Împletit în trâmbe
Deasupra generațiilor.
Până la urmă
Toată jertfa mea a fost inutilă:
Nu s-a scris niciodată
Măcar un vers
Despre cărămida îngropată
De vie
În zid!
vezi mai multe poezii de: Gheorghe Tomozei
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.