A fost demult… si Daliei, craita,
i s-a pierdut, de buna seama, vita.
Doar basmul ne-aminteste câteodata
ca fata a ramas nemaritata.
Se vede c-a fost tare mofturoasa,
si-a fost bogata foarte si frumoasa…
Era înalta si-avea trup subtire
si-si alesese, în sfârsit, un mire
cu care-a hotarât sa faca nunta.
Mai pune-o funta si mai pune-o funta,
e prea saraca rochia purpurie,
spre alta ochiul parca ma îmbie,
ca e cu flori mai proaspete si-i noua
(ce-ar fi de le-as purta pe amândoua?).
Mai pune-o funta si mai pune una….
Când a sfârsit, murea în zare luna.
S-au risipit în patru zari nuntasii
si mirele-a plecat, s-au dus si nasii…
Doar Dalia bolborosea-nainte,
nemultumita înca de vesminte.
Când s-a lasat pustiu peste palate
era-mbracata , abia pe jumatate…
Acuma, ca în vremea zânei Dochii,
e-nvesmântata-n patruzeci de rochii,
trufasa trândaveste în gradina,
dar mirele întârzie sa vina…
vezi mai multe poezii de: Gheorghe Tomozei
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.