Râul cu un singur mal - Gheorghe Tomozei
Adăugat de: Gerra Orivera



Singuratic și pal,
Curgând din prunci spre strămoși,
Spart de trestii și pești somnoroși –
Sunt râul cu un singur mal;

Apă strânsă doar într-o singură
Picătură irosindu-se triumfal,
Torent și tot astfel nimicură –
Sunt râul cu un singur val;

Tras în de sine, totuși în curgere,
Mormântul tăindu-mi-l în aval,
Cenușă sunt și ceară de fulgere,
Sunt râul cu un singur mal…



(Vol. Un poet din Tibet)



vezi mai multe poezii de: Gheorghe Tomozei




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.