Mărunte morți prin aer trec spre plante,
și plantele și ele se târăsc
și rădăcina casei o despică,
iar noi ne clătinăm prin încăperi
și înțelegem că e semn de iarnă,
căci orele sunt neîntregi, ca mere
pe care dinți străini le-au încercat,
și drumul dintre galben și albastru
e mult mai greu. Doar tu mă luminezi
ca un ulei prin muchii de flacoane,
perdelele peste tristeți le cazi,
și-n ceasul cu nisip răstorni târziul
vezi mai multe poezii de: Gheorghe Tomozei
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.