Le-am văzut, scuturile alunge spre care parcă stă
să se-arunce o săgeată, din arcul, vibrată, al
năvălitorului care până să-l dezdoaie s-a făcut
țărână și-și umple barba cu iarbă
Scutul seamănă cu lacrima, sieși geamănă, ori cu ușile
de cetăți, lustruite, de săgeți, ori e pe măsura pâinii
citite cu gură.
Dar am înțeles că seamănă cu floarea-soarelui, mai ales
și dacă aș fi zugravul ce logodește culoarea
cu, de aur, praful, l-aș înfăț ișa pe oșteanul așa:
o floare a soarelui, bătrână, ținând o floare a
soarelui, copilă, în mână
vezi mai multe poezii de: Gheorghe Tomozei
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.