Loveşte-mi botul amintirii! Să sară din el
dinţii netrebnici, jupoaie-mi pielea de miel
şi împinge-mă-n vârstă
slujit de o singură vâslă.
Şi fă-mă un fel de funcţionar
mai marele peste far,
nu-mi lăsa merinde
şi nici ulei pentru maşinării şi oglinde.
Îmi voi aduce cu mine ceva lut
într-o valiză de recrut
îl voi ara cu boii
degetelor umflate de sarea ploii
şi-l vor mulge
de grâu dulce.
Untdelemnul sculelor metaliceşti
îl vor trage din morile cereşti,
iar tu să n-ai altă grijă decât
să trimiţi într-un oarecând mohorât
o corabie care s-aducă
în locul meu altă slugă
şi să ia sacul de oase
ce-n urmă-mi rămase.
Să te fereşti
să-mi dai oasele apei cu peşti
lasă-le într-atâta pământ
cât să le acopere blând
dar fă-le cât mai într-adânc adăpost
că ele nu se vor lepăda de obiceiul cel prost
de a da fără pricină,
lumină.
vezi mai multe poezii de: Gheorghe Tomozei
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.