Doar un popas în dulce eterul blond, în raiul
proptit ca pe o șiră de fin pe micul schit
cu mari păuni cersindu-și din zid căzut, mălaiul
și lampe ce burează un chip nedumerit.
Ici crucea juruinței de tirgoveti,
alaiul al ultimei trasure ce-l poartă sub poclit
în seara ce-l privește, bătrîn, cu ochi mărit
în care stele-alunge își varsă putregaiul.
Atît.
Trăsura trece pe sparte caldarime,
cu crengi în ploconire ce stau să se dărîme
pe el ca pe o carte uitată, cu copertă
cu litere plesnite, rămase doar fărîme
și-așa, sat mare, iată orașul e
coverta corabiei finale. „E frig.
Să mergem,
Gerda
vezi mai multe poezii de: Gheorghe Tomozei
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.