Chipul destinului când se naște un copil,
cercuri de stele și vântul într-o noapte
întunecată de făurar,
bătrâne cu leacuri, tropăind pe scările
care scârțâie
și crengile uscate ale viței golașe de
curte.
Chipul de ursitoare cu neagra basma peste leagănul
unui copil
zâmbet misterios și pleoape lăsate și
sâni albi ca laptele
și ușa ce-o deschise navigatorul
bătut devaluri
aruncându-și pe o ladă înnegrită boneta udă.
Aceste imagini, aceste gesturi te urmăreau
când pe țărm desfășurai ghemul mare
pentru năvoade
sau când navigai privind gropile dintre
valuri;
pe toate mările, pe toate crestele
erau cu tine și erau viața grea și erau bucuria.
Acum iată nu știu să citesc mai departe
fiindcă te-au legat cu lanțuri și te-au împuns
cu lancea,
fiindcă-ntr-o noapte-n pădure te-au separat
de soție
care privea împietrită și cuvintele
îi amuțiseră,
fiindcă ți-au luat lumina și marea și pâinea.
Cum am căzut, tovarăși, în haosul fricii?
Acestea nuerauscrise-n ursita mea,
nici a ta,
niciodată n-am vândut și n-am cumpărat
asemenea marfă.
Cine-i acel ce poruncește și ucide
în spatele nostru?
Lasă, nu-ntreba. Trei cai roșii la treieriș
calcă pe oaseomenești și au ochii
legați.
Lasă, nu-ntreba, așteaptă. Sângele, sângele
într-o zi se va ridica, nou Sfânt Gheorghe
călărețul,
balaurul să-l țintuiască la pământ.
Traducere Aurel Rău
vezi mai multe poezii de: Giorgios Seferis
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.