1
Într-o fereastră bate-o lumină
Vârful arborelui dă de știre
Desfrunzirea.
2
Dacă singurul nebănuit e urletul ce sfâșie
Zorile și mă văd iar în oglinda comună,
Va fi pentru că viața a trecut
Peste o altă noapte a omului
Care din ignoranță mai imploră
Cât îl mușcă să-l știe angoasa?
3
Neîncetat te mută gândurile,
O palpitație ce zbuciumând pune-n mișcare.
4
Adevărul, o creștere de întuneric
Ce zboară mai sus decât înălțarea umană,
Ruptura se face tot mai adâncă.
Traducere Nicoleta Dabija
vezi mai multe poezii de: Giuseppe Ungaretti
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.