Iubire, pecetea tinerții mele,
Întoarsă să dea cu aur pământul,
Risipită în ziua stâncoasă,
E ultima oară când râvnesc
(Jos, mlaștina, din năvalnice
Ape somptuoasă, din caverne
Funestă) dâra luminii
Ce seamănă turturelei plângăcioase
Prin iarbă rătăcind neliniștită.
Iubire, binefacere scânteietoare,
Mă apasă anii ce vor veni.
Abandonat bastonul credincios
Voi aluneca în apa întunecată
Fără remușcare.
Moarte, fluviu sec...
Uitată soră, moarte,
Egal mă vei face visului
De mă vei săruta.
Voi avea pasul tău,
Voi înainta fără urmă.
Îmi vei dărui inima pietroasă
De idol, voi fi pur,
Gânduri nu voi mai avea, nici bunătate.
Cu mintea zidită,
Cu ochii căzuți în uitare,
O să fiu ghidul fericirii.
Traducere Nicoleta Dabija
vezi mai multe poezii de: Giuseppe Ungaretti
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.