Am descoperit bărcile pe care le istovește
Soarele și le privesc nu știu încotro, singur.
Acostări de suflet viu nu vor mai fi.
Imperceptibil deget de rocă
Arată pe furiș pe cel tras la sorți,
Monștrii puși să iasă din abis
Care îndeamnă, un balansoar în hău,
Spre evaporarea
Celui mai bătrân obsedat,
Ecoul sfâșierii stinsului val
O clipă abia de-a durat
Și-a dispărut cu sinistrele bărci.
În vreme ce se schimbau
Una pe alta ascunzându-se
Hergheliile distruse
De cai cu nechezări neștiute,
Catifeaua croată
Din privirea Dunjei,
Știe ea cum s-o atragă de milenii,
Și ea cum s-o-ndepărteze, o piatră
După colindarea cotidiană
Rătăcind de la unul la altul,
Țigancă în cortul Asiei,
Catifeaua din privirea Dunjei
Îmi aduce azi fulgerul îndurării.
Traducere Nicoleta Dabija
vezi mai multe poezii de: Giuseppe Ungaretti
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.