Sub înveliș, ca într-un hău,
Stările sufletului se resimt deja,
Se desfac, delirând de nestemate:
Stingheresc iarna în somnul ei,
Un motiv de a fi
Pentru scurtul Februarie, și lunatic,
Într-ascuns, nu mai e așa sordid;
Ca peste un dezastru biblic
Cortina pare să se ridice
De-a lungul unui țărm, ce din clipa aceea
Scotocește după oameni:
Din când în când, în bruște iviri
Se succed turnurile;
Din nou în căutarea Araratului,
Cu ancora sus alunecă arca singurătății;
În porumbar urcă iar zugravul.
Deasupra tulpinilor târâtoare de rug
Prin Maremma
Și
Ici-acolo se aud zbătându-se,
Zburătoare în cuști,
Freamăt, piuituri;
Din Foggia cu mașina
Spre Lucera gonind
Farurile ei neliniștesc
Cârlanii din țarcuri;
În munții Corsicăi, la Vivaro
Oamenii din jurul focului veghează
Ciorchine sub lampa cu petrol din încăpere,
Cu bărbi albe ciufulite
Peste mâinile sprijinite-n bastoane,
Mușcând cu lentoare din pipă
Ascultând pe Ors Antone cântând
Acompaniat de susurul gurii de râu
Ce vibrează între dinții
Băiatului Ghiuvanni:
Atâta veselie e în soarta sa
Câtă tulburare e într-a mea.
Traducere – Nicoleta Dabija
vezi mai multe poezii de: Giuseppe Ungaretti
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.