Traducere în limba română de Florian Potra
Poeților, poeților, ne-am pus
Toate măștile;
Dar omul nu e decât propria sa persoană.
Din atroce nerăbdare
În golul acesta ce prin natură
În fiece an cade în Februarie
Prin almanahuri fixându-se ca soroc:
Zâna Candelelor
Cu din nou ivitul din penumbră
Firavul tremur de flăcărui
Din ardoarea
Unui pic de ceară neîncepută,
Și ziua, după două-trei săptămâni
A lui Pulbere ești și în pulbere te vei întoarce;
În gol, din nerăbdarea de-a ieși din el,
Fiecare, inclusiv noi cei bătrâni
Cu regretele noastre,
Dar nu știe fără propria încercare nimeni
Cât de mult sufocă iluzia
Ce doar din regrete trăiește;
Nerăbdător, în gol, fiecare se zbate,
Se-ncrâncenează zadarnic
Să se reîntrupeze într-o fantezie
Care și ea fi-va zadarnică,
Și se înspăimântă,
Prea grabnic felurindu-se în amăgirile sale
Timpul, ca să se poată mustra.
Numai pruncilor visele s-ar potrivi:
Au grația candorii
Ce vindecă de orice stricăciune, dacă reînnoiește,
Ori dacă vocile în sine se schimbă dintr-o adiere.
Dar de ce pruncia
Este pe dată amintire?
Nu se află, altceva nu se află pe pământul acesta
Decât o licărire de adevăr
Și nimicul pulberii,
Chiar dacă, nebun incorigibil,
Către străfulgerarea mirajelor
În intimitate și în gesturi, cel viu
Pare a se îndrepta mereu.
vezi mai multe poezii de: Giuseppe Ungaretti
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.