Oprit la două stânci
lâncezesc
sub această
boltă aburită
de cer.
Cuibul de șerpi al potecilor
posedă orbirea mea.
Nimic nu-i mai jalnic
ca această monotonie.
Odinioară
nu știam
că este un lucru
oarecare
chiar și
pieirea de seară
a cerului.
Și pe pământul meu african
calmat
la un arpegiu
pierdut în văzduh
mă reînnoiam.
Traducere Ilie Constantin
vezi mai multe poezii de: Giuseppe Ungaretti
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.