lumini dănțuind pe drumul
hoinărelii
cerul s-a pierdut în văzduhul
istovit
de aur ramurile negre împung primăvara
la ora asta singur poetul o aude
și poetul se ridică din
același aluat al strălucirii și
împărtășaniei
el trece tainic printre blocuri în sine închis
căci veghează când pretutindeni se tace
el ninge peste orașul părăsit
se uită la candoarea de la sat se pierde
în langoare
nicio violență nu o depășește pe aceea cu înfățișarea
frigului și misterului
singur poetul asemenea martirului vede ironia
lui Dumnezeu
Traducere Nicoleta Dabija
vezi mai multe poezii de: Giuseppe Ungaretti
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.