când noaptea stă să înflorească
puțin înaintea primăverii
și rar cineva trece
peste Paris se cuibărește o culoare de plâns ce șterge clădirile
și abandonează Sena poverii de reflexii
din ungherul unui pod contemplu liniștea nesfârșită a unei delicate copile
trăiesc în boala ei
și ca duși-aiurea rămânem
Traducere Nicoleta Dabija
vezi mai multe poezii de: Giuseppe Ungaretti
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.