Ar putea să se-arate pe seceră
O străfulgerare și freamătul
Să se-ntoarcă, să se risipească pe treptele
Grotelor, și vântul ar putea
Ochii cu altă sare să-nroșească...
Ai putea chila scufundată
Să o desfaci, să se audă în larg,
Ori un pescăruș să ciugulească cu furie,
După scăpata pradă, oglinda...
Sămânța nopților și zilelor
Se înalță, privește-i mâinile,
Străbunii delfini tyrhenieni
I-ai văzut pictați pe misterioase
Ziduri imateriale, apoi, în urma
Navelor zburând, vii,
Ești încă pământ din cenușa
Inventatorilor fără odihnă.
Ai putea iar fluturii ațipiți ușor
Să-i foșnești prin măslini, dintr-o clipă în alta
Să se trezească,
Veghi inspirate îți vor rămâne în urma celor stinși,
Insomnii vei primi de la cei absenți,
Forța cenușii – umbre
În tremurul de argint al șobolanului.
Vântul continuă să răcnească,
Din palmieri în brazi zgomotul
Pentru totdeauna pustiit, amuțit,
Strigătul morților e prea puternic.
Traducere Nicoleta Dabija
vezi mai multe poezii de: Giuseppe Ungaretti
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.