Dimineață
Are cunună de gânduri proaspete,
Lucește în apa înflorită.
Amiază
Munții s-au făcut niște aburi firavi, deșertul invadent forfotește de neliniști, până și somnul e zbuciumat și statuile se tulbură.
Seară
Când învolburându-se se vede goală, înflorirea cărnoasă a mării se face de sticlă verde, nu mai e doar sidefie.
Acel negoț rușinos de lucruri trezește într-o clipă, dând rost melancoliei umane, consumarea fără de sfârșit a toate.
Noapte
Toate s-au întins, s-au calmat, s-au făcut de nedeslușit.
Șuierături de trenuri în plecare.
Iată apare, în lipsa martorilor, chipul meu adevărat, obosit și fără iluzii.
Traducere Nicoleta Dabija
vezi mai multe poezii de: Giuseppe Ungaretti
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.