Liniște, când se ivi iar într-o urzeală
Trupul crud către care mă îndrept.
Îi lucea mâna ce-mi întinse,
Și care pe cât înaintez se-ndepărtează.
Iată-mă pierdut în aceste zadarnice curse.
Când undui dimineața ea se-ntinse,
Și râse, și-mi zbură din privire.
Slujnică a nebuniei, plictiseală,
Prea puțin mi-ai fost îmbătătoare și dulce.
De ce memoria nu te-a urmat?
E doar un nor, darul tău?
E murmurare, și populează
Cu vechi cântece ramurile.
Memorie, fluid simulacru,
Melancolică batjocură,
Întuneric al sângelui...
Ca un izvor sfios la umbra
Străveche a măslinilor
Revii să mă ațipești...
În dimineața tainică încă,
Oferi iar buzele dorinței mele...
Fie să nu le mai cunoască!
Traducere Ilie Constantin
vezi mai multe poezii de: Giuseppe Ungaretti
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.