Tăcere în Liguria - Giuseppe Ungaretti
Adăugat de: Gerra Orivera

Se retrage mlădioasă întinderea de apă.

În urnele ei soarele
Într-ascuns se scaldă.

O roșeață ușoară apare.

Și petrece neașteptat peste sâni
Marea blândețe a ochilor.

Umbra din adâncuri a stâncilor moare.

Dulce împlinire a șoldurilor vioaie,
Adevărata iubire e liniște aprinsă,

Și mă bucur de ea revărsată cum e
Peste aripa de alabastru
A dimineții neclintite.



Traducere Nicoleta Dabija



vezi mai multe poezii de: Giuseppe Ungaretti




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.