Timpul e mut între trestiile încremenite...
Departe de maluri rătăcește-o canoe...
Obosit, sfârșit e vâslașul... Cerurile
Deja s-au pierdut în prăpăstii de fum...
Tras inutil în marginea amintirilor,
Ar fi poate o binecuvântare să cadă...
Să fi știut
Că aceeași iluzie e lumea și mintea,
Că în misterul valurilor proprii
Orice voce pământească e naufragiată.
Traducere Nicoleta Dabija
vezi mai multe poezii de: Giuseppe Ungaretti
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.