Acel nimic de nisip care se scurge
Mut din clepsidră şi se depune
Şi, fugare, urmele pe țesutul carnal,
Pe țesutul ce moare, al unui nor...
Apoi o mână ce răstoarnă clepsidra,
Nisipul reîntors, la mişcare,
Venirea de la sine, argintie ca de nor
A primelor palori scurte ale zorilor...
Mâna din umbră clepsidra o întorsese,
Şi, de nisip, nimicul curge
Silențios, este singurul ce se mai aude
Şi, auzit fiind, nu dispare în beznă...
Traducere Ilie Constantin
vezi mai multe poezii de: Giuseppe Ungaretti
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.