Adunai frunze-n grămadă
Să le-ncarc pentru gunoaie
Că nu contenesc să cadă
Presărându-se ca ploaie.
Îmi priveam ograda linsă
De o-nsuflețire-n muncă
Bucuros că este strânsă
Curățel ca la poruncă.
Dar a râs vântul și plete
Lungi le-a peptănat prin arbori
Că arțarul vise-ncete
Le-a împrăștiat în grabă.
De-mi găsesc ograda plină
Iar cu stelele de aur
Parcă aripi de lumină
Risipiră un tezaur.
Ori, văzând în ce plăcere
Sufletul mi se înșală,
Cerul lacrimi de durere
Înstelă-n mândria goală.
Victor Bragagiu
vezi mai multe poezii de: bragagiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Vă mulțumesc, dragii mei, pentru cuvinte bune!
bragagiu (autor)
luni, 02 noiembrie 2015
Felicitări! Mi-a plăcut mult.
duna alin
luni, 02 noiembrie 2015
Deosebite imagini ne oferi aici spre incantarea sufletelor noastre.
daniel
luni, 02 noiembrie 2015
O poezie plină de sentiment, de frumuseţea sufletului tău.
iuliana_achim
luni, 02 noiembrie 2015