Privesc o stea. Am lacrimi în privire
și-n suflet am o gheară care strânge
iubirea-mi care suferă și plânge
de dor, de vis, de stea, de amăgire.
Privesc o stea lucind în întuneric
și-o rog, pe cerul meu, să se oprească
o clipă doar și, poate, să-mi vorbească
în graiul neștiutului eteric.
“Iubită stea,
promite-mi începutul
din nopțile senine
și albastre,
primește-mbrățișarea
și sărutul,
ce îți trimit
acolo,
printre astre.”
Mirată, steaua mea se-oprește-o clipă,
și mă inundă c-o sclipire caldă
ce fața-mi luminează și o scaldă
în raze ce speranțe înfiripă.
“Nu, dragul meu,
îți sunt
mult prea departe!
Destinul,
viața,
totul ne desparte.
Trăiește visul tău,
eu … pe-ale mele,
nu-ți căuta iubirea
printre stele!”
Îmi simt obrazul ud, ceva îmi scapă.
O fi eterul chiar atât de rece?
E doar un vis ce caută să plece?
O, nu, e-aici, se zbate sub o pleoapă!
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
La mulți ani, domnule, Vișan! Mulță inspirație și succes în noul an!
ALapis
miercuri, 30 decembrie 2015
Minunata poezie scrisa cu multa maiestrie!
maria
marți, 29 decembrie 2015
Scrii foarte frumos... .Felicitari
alice
marți, 29 decembrie 2015
am citit toate poeziile tale si imi plac foarte mult.astept cu nerabdare sa mai citesc si altele.
Felicia K
marți, 29 decembrie 2015