Eu știu: din lutul lumii, mută,
Esența-n taină a murit,
Așa că-mi cresc în vers cucută
Și-l las amar, desăvârșit.
Neghina a hotărât că-i timpul
Ca grâul să-și uite culoarea,
Iar, din păcate, anotimpul
Nu-și mai alege singur floarea.
Iar pe tarabe ruginite
Se vând speranțe la bucată,
Și în vitrine prăbușite
Lumina pare îngropată.
Vorbele mi se sting încet
Sub greutatea din cuvânt,
Nu pot să cred că vreun poet
Va face din „am fost” — „eu sunt”.
Dar poate-n lut, sub rădăcină,
Mai doarme bobul neștiut,
Și-ntr-o tăcere ce-i senină
Renaște tot ce s-a pierdut.
vezi mai multe poezii de: Tipsie1975
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.